Promovarea reintegrării deținuților la nivel local și european
Proiectul „Perspektive” urmărește să utilizeze întregul potențial de dezvoltare în domeniul reintegrării deținuților. Există o oportunitate nu numai de a sprijini penitenciarele în activitatea lor zilnică la nivel local, ci și de a aduce o contribuție semnificativă la schimbul de experți la nivel european. Am format un consorțiu internațional, bazându-ne pe experiența dobândită în cadrul proiectelor anterioare, cum ar fi STEPS, NEXT STEPS și inițiativa de stat Handwerk im Hafthaus. Acesta este format din actori cu experiență în domeniul relațiilor publice, al psihologiei, al afacerilor și nu numai, care colaborează cu penitenciare din diferite țări europene.
Obiective
Reducerea prejudecăților și reintegrarea deținuților pe piața muncii
Pregătirea deținuților pentru reintegrarea lor prin consolidarea și dezvoltarea abilităților sociale, care sunt, de asemenea, de mare importanță pentru viața profesională.
Consolidarea capacității de inserție profesională a foștilor deținuți prin reducerea prejudecăților în rândul angajatorilor, al colegilor și al altor părți interesate din societate.
Intensificarea cooperării între diverse organizații din mediul de afaceri și sistemul penitenciar din diferite țări europene.
Să privim deținuții în general ca pe oameni care merită o a doua șansă. Accentul trebuie pus pe sprijinirea activă și facilitarea reinserției foștilor deținuți în piața muncii.
Rezultate
Rezultatele propuse urmăresc îndeplinirea obiectivelor proiectului
Manualul PERSPEKTIVE
Manualul PERSPEKTIVE: Educația experiențială în sistemul penitenciar. Un manual pentru promovarea competențelor profesionale ale deținuților, orientat spre practică și sport
Revista PERSPEKTIVE
Revista PERSPEKTIVE: Crearea de punți între societate și deținuți prin oferirea de informații despre penitenciarele europene, promovarea poveștilor personale și a perspectivelor de carieră
Rețeaua PERSPEKTIVE
Rețeaua PERSPEKTIVE: Promovarea integrării deținuților pe piața muncii prin schimburi de experiență și rețele de personal la nivel european în sistemul penitenciar.
Dezvoltarea proiectului
Stai conectat!
Cea de-a patra întâlnire transnațională a proiectului Erasmus+ „PERSPEKTIVE” în İzmir / Aliağa, Turcia
Cea de-a patra întâlnire transnațională a proiectului Erasmus+ „PERSPEKTIVE” a avut loc în İzmir / Aliağa, Turcia. Partenerul nostru turc Multi ACT from Datça a fost gazda evenimentului și a primit peste 30 de participanți în secțiunea deschisă a Penitenciarului Aliaga. Transmite mulțumiri sincere managementului și echipei de staff a penitenciarului pentru sprijinul lor și primirea călduroasă.
Ziua 1 – Metode, observație și planificarea rețelei de experți
Prima zi a fost concentrată pe exerciții practice bazate pe învățarea experențială. Participanții au experimentat mai multe exerciții, printre care “Mega-Memory” și “Reality Check” (METALOG). Am prezentat și exersat observația standardizată, am discutat cele mai comune erori de observație și am evidențiat principiile unei evaluări corectă a compentențelor.
În paralel, rețeaua de exprți PERSPEKTIVE a discutat viitoarea posibilă instituționalizare – incluzând idei pentru proiecte de follow-up. Echipa editorială a revistei PERSPEKTIVE a prezentat primele două capitole finalizate: o privire în sistemul penitenciar și poveștile personale ale deținuților în București (România) și Reykjavík (Islanda). Suntem mânri să dezvoltăm o publicație calitativă și profesionistă pe care cei interesați o vor putea răsfoi în anul 2026
Ziua 2 – Vizită în Penitenciarul Aliaga și experiențe culturale împărtășite
În cea de-a doua zi, consorțiul a vizitat un penitenciar închis din Complexul de Penitenciare din Aliaga. Însoțiți de directorul penitenciarului, educatori și ofițeri de securitate am vizitat workshopurile vocaționale în cadrul cărora deținuții dezvoltă ablități relevante pentru angajarea în perioada post liberare. Am vizitat de asemenea biblioteca și clasele artistice, ambele resurse importante pentr dezvoltare personală și reintegrare. Pentru a încheia întâlnirea și a consolida relațiile în cadrul consorțiului, am explorat împreună schitul arheologic Pergamon, o experiență culturală împărtășită care a reprezentat o oportunitate pentru schimb informal de informați și socializare.
Întâlnirea transnațională a fost găzduită cu succes de Multi ACT în cooperare cu administrația complexului de penitenciare din Aliaga. Evenimentul a oferit un cadru pentru coordonare și schimb de experiențe în cadrul consorțiului proiectului. A contribuit substanțial la dezvoltarea produselor finale ale proiectului PERSPEKTIVE, la consolidarea rețelei europene de experți și la efortul comun de a facilita reintegrarea deținuților din Europa.
A treia întâlnire transnațională a proiectului Erasmus+ „PERSPEKTIVE” la Reykjavik, Islanda
În perioada 2-4 iunie 2025, a avut loc la Reykjavik, Islanda, cea de-a treia întâlnire transnațională a proiectului Erasmus+ PERSPEKTIVE. Evenimentul a fost găzduit de partenerul nostru islandez HOFDI.
La începutul întâlnirii, participanții au avut ocazia să afle informații fascinante despre sistemul penitenciar islandez, inclusiv în cadrul unei vizite ghidate la penitenciarul Holmsheidi, condusă de directorul acestuia, Halldor Valur Pálsson. Deosebit de impresionantă a fost povestea personală a fostului deținut Guðmundur Ingi Thoroddson, care a fondat ONG-ul Afstada în urmă cu 20 de ani.
Un moment special al celei de-a doua zi a fost vizita lui Tolli Morthens, cel mai renumit artist islandez. Împreună cu foști deținuți, el a vorbit deschis, emoționant și convingător despre munca sa artistică și terapeutică cu deținuții. El a prezentat metodele sale care implică tehnici de respirație și utilizarea așa-numitelor „cabanele de transpirație”, care favorizează auto-reflecția emoțională și fizică.
Zilele următoare au fost dedicate activității principale a proiectului: organizațiile partenere au prezentat capitolele și conținutul manualului și revistei PERSPEKTIVE, au discutat despre dezvoltarea rețelei europene de experți și au explorat strategii de diseminare. În cadrul unor grupuri mici, au fost abordate în detaliu teme cheie precum managementul de proiect, relațiile publice și crearea de rețele interne.
Un moment cultural important al întâlnirii a fost programul de excursii, care a inclus vizite la centrala geotermală Hellisheidi, cascada Gullfoss, zona Geysir, plantația de roșii Friðheimar și Parcul Național Thingvellir – un exemplu impresionant de combinare a schimbului intercultural cu sustenabilitatea.
Întâlnirea a fost un mare succes și a contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea și consolidarea rețelei europene în cadrul proiectului PERSPEKTIVE.
Articol din ziar vizitați „Sweat Lodge”
Unii dintre partenerii proiectului au avut ocazia să participe la o „Sweat Lodge” cu Tolli Morthens pe 6 iunie 2025. Un ziar național din Islanda a fost de asemenea prezent pentru a realiza un reportaj despre proiectul PERSPEKTIVE și Sweat Lodge.
Rezumat al celei de-a doua întâlniri de mangement, București
Cea de-a doua întâlnire de management, care s-a derulat pe parcursul a două zile în București a fost un succes! Echipa a purtat discuții privind elementele cheie ale proiectului, concentrându-se pe pachetul de lucru 4 (Rețeaua de experți) și pachetul de lucru 2 (Manualul de educație experențială) în timpul unor sesiuni de lucru productive la Penitenciarul București- Jilava. Un punct culminant inspirațional a fost pilotarea exercițiilor de educație experențială cu deținuții, combinată cu o explorare aprofundată a cadrului teoretic, în special a modelului zonei de confort pentru resocializare, unde a fost elaborată o definiție comună. Ziua s-a încheiat cu un tur intrigant al penitenciarului, oferind perspective practice asupra educației experiențiale.
În a doua zi, am început cu sesiuni separate, incluzând prima reuniune a rețelei de experți, care a reunit personalul penitenciar din șase țări, dar și o discuție privind strategiile de gestionare a pachetului de lucru 1. Partenerii au dezvăluit, de asemenea, primele informații din manualul PERSPEKTIVE și au prezentat concepte educaționale inovatoare pentru personalul penitenciar. Colaborarea se află în centrul progresului nostru și suntem încântați să împărtășim faptul că un site dedicat Comunității EPALE PERSPEKTIVE este la orizont!
Cea de-a treia săptămână din februarie 2024 a fost o săptămână de lucru foarte plină de evenimente. Întâlnirea de lansare a avut loc timp de două zile, în total în cinci locații diferite, inclusiv la sediul WHKT din Düsseldorf și la penitenciarul din Heinsberg. Această performanță organizatorică a fost necesară pentru a oferi celor peste 30 de participanți la reuniunea de lansare suficient spațiu pentru a se cunoaște reciproc și pentru primele sesiuni de lucru. În timp ce un grup a beneficiat de un tur ghidat al penitenciarului din Heinsberg, un alt grup a lucrat la conceptele pentru punerea în aplicare a pachetelor de lucru 2 și 3 în sala de seminar din apropiere. În cea de-a doua zi, o rundă intensivă de prezentări a ajutat la vizualizarea potențialelor sinergii între partenerii de proiect. De asemenea, au fost planificate următoarele reuniuni de la București, Reykjavik și Izmir și s-a discutat strategia de diseminare pentru luna următoare.
Proiectul a început pe 1 decembrie 2023 și va continua pe o perioadă de 36 de luni. Așteptăm cu interes colaborarea din cadrul consorțiului.
Parteneri
Consorțiul internațional și experimentat al proiectului
Associated prisons
Funded by the European Union. Views and opinions expressed are however those of the author(s) only and do not necessarily reflect those of the European Union or the European Education and Culture Executive Agency (EACEA). Neither the European Union nor EACEA can be held responsible for them.